|| de citit seara ||
Daca esti nou pe acest site, te poti abona la articolele noi prin RSS feed
La concluzia asta am ajuns după ce am descoperit în buzunarul drept-spate la o pereche veche de pantaloni – nişte hârtii. Nişte hârtii care datează de prin secolul 2o, adică de pe când eram a 7-a la liceu, o perioadă când - normal, eram diferit decât sunt acum.
Ţii minte cum era la liceu? Interesant? Frumos? - Păreri sunt diferte:
E primul lucru care mi-a sărit în ochi.
Nu ştiu cum ne stă bine nouă culoarea albastră :)
Sau: „American Dream”
Când ajunsem pe ţărm american, am rămas imediat frapat de permanenta disponibilitate şi de dăruinţa aparent infinită, cu care floridienii din Florida îşi tratau vizitatorii. Zâmbetul dinţos părea că le apropie în mod paradoxal urechile de buzele întinse. Era peste tot, oricând, la oricine, aproape ca o boală incurabilă, dar incredibil de molipsitoare. Puţinii oameni din SUA, care gândesc, nu zâmbesc prosteşte, aşa cum o fac majoritatea.
Evident.
Evident că făceam box. Am făcut box de când mă ştiu. Întâi cu un sac de box improvizat, apoi cu florile de vazon, mai apoi chiar şi cu oameni reali.. Interesant este că 7 ani am făcut box la vioară, 5 ani la pian. A fost o perioadă de care mi-e dor.
Mai jos este un articol care are directă legătură cu complexa mea copilărie.
Noiembrie 2007:
8 zero zero. 812 bl B ASEm. Scriu teza.
- Ce se-aude? intră un responsabil de gospodăria ASEM.
- Nimic, ce să se audă, spun somnoros.
- Fiiix ca asta, arată spre o masă. Fix ca asta, eu o ştiu, după grosime, tot aşa, cu picioare negre. Da-i mai scurtă, eu văd că nu-i asta, da-i ca asta, dar mai scurtă, dar tot cu picioare negre.
Dimitri Pietrovski este un cazac, care vorbeşte franceza. Cel puţin în filmul francez despre cazaci cu subtitre in engleză de la care am venit azi, acest cazac vorbea franceza. Faptul că vorbea franceza a fost primul lucru care mi-a atras atras atenţia. Ştiu ca am utilizat în mod violent, abuziv şi repetat cuvântul „franceza“, dar cuvântul „franceza” îmi place foarte mult, şi asta anume pentru că este un cuvânt francez deci cel mai probabil vine din Franţa, un stat în care se vorbeste franceza. (voiam să mai adaug: „iar mie fraceza îmi place totuşi foarte mult”, dar am renunţat pentru că sunt sigur că jumate din cei care au inceput să citească acest articol, au renunţat dupa primele 2 rânduri :D Ura! )
Citeam zilele astea:
“Bucuria” S.A. a lansat pe piaţă un nou produs de excepţie - Drajeuri “Griliaj”. O combinaţie deosebită ce constă din masă de caramelă cu arahide prăjite fărâmiţate şi seminţe de susan prăjite, cu adaos de aromă identic naturală de vanilie (…) - www.bucuria.md
Bine, dar a uitat cineva să-şi educe angajaţii?
La balcon e frumos. Mai aproape de lămpile celea cu multe cristale, de Dumnezeu, de avioane care oricum se prăbuşesc, mai devreme sau mai târziu, peste centre cu birouri importante, cu oameni importanţi. – Teatrul Mihai Eminescu e la nivel. Îmi place că li se roteşte scena. Nu am văzut aşa ceva la Palatul Sindicatelor de exemplu (unde am vizionat cu mare satisfacţie TVC-ul economicesc), chiar dacă nu faptul că li se roteşte scena face ca un teatru sau un spectacol să fie mai bun.
Nu mi se întâmplă nimic.
Nu dau de câini morţi şi îngheţaţi pe stradă, nu văd domne grase care să-i ridice.. Nu dau de nici o piesa extraordinară faţă de care să devin dependent macar câteva zile. Nu am fost la Leova.. Nici la frizerie nu m-au chemat.. Nu am mers cu troleul, nu i-am spus noapte bună taxatoarei mele preferate..
Am descoperit că până acum îmi organizam timpul bazându-mă pe emoţii numai.
Făceam ce simţeam şi CUM simţeam.
Apoi descoperit asta: (vezi imaginea)
La ASEM:
- Ştie cineva când e dragobetele?
- Da ce-i asta?
BOOM “Da’ ce-i asta?”
Bine că ne pricepem atât de bine să imprumutam sărbătorile altora, precum Valentine’s Day, Halloween, 23 februarie, samd. Cum ramâne cu ale noastre?
Am intrebat’o pe mama ce voia să fie când era mică.
Soră medicală, mi-a spus. Acum nu are nicio legătura cu medicina.
Ce se întâmplă?
Intrebarea mi-a apărut când am ascultat piesa de mai jos (vezi flash)
Nu e o piesă genială, dar totuşi m-a pus pe gânduri:
Pe parcursul vieţii vrem să fim CA cineva.
O doamnă.
Palton sovietic. Sacoşe mari, albe în mâini.
Grasă, merge agale, abia răsuflă. Are încălţămintea murdară.
Se opri, lăsă sacoşele jos.
Am vazut-o cum se indreaptă spre marginea trotuarului.
Acolo era un câine. Galben, adică blond. Mort. Îngheţat, cu ochii închişi.
Aceste nume sunt adevărate. Aşa cum FACEBOOK e public, mi-am rezervat dreptul să public starile (status) lor de moment care mi-au marcat ziua respectivă printr-un surâs până la urechea dreaptă.
Arina Cretu buksuie la deal.
Faza e că pe Arina nici macar nu o cunosc, tot ce ştiu este că o cheamă Arina şi că nu e creţoasă.
Lidia Feghiu s-a ales cu domnul Eminescu.
Aşa cum spun cei de la The Daily Telegraph, trebuie să privim imaginea de mai jos timp de DOAR 30 de secunde. Scopul primordial e să-ţi dai seama partea în care se învârte fata goală din imagine. Intai priveşte poza 30 de sec. apoi îţi spun ce înseamnă.
Mi-am lipit de deget o lipitoare de la banane.
E eticheta aia.. Niciodata nu pot mânca banana fără să dezlipesc eticheta şi să o lipesc în altă parte. De obicei victima devine cănuţa preferată a fratelui meu. Bine, CANA, nu cănuţa - că e mare, sau uşa de la bucătărie, sau frigiderul, uşa frigiderului sau dulapul din camera mea.
Nici un sentiment. Nici o emoţie.
Aceleaşi feţe, neschimbate. Poate puţin mai indiferente.
Grupuşoare. Discuţii diferite, aventuri din vacanţă. Majoritatea banale.
Cineva m-a întrebat:
De ce nu ai fost ieri la teatru? Cu grupa!
-Care Cine Unde CUM?
-La Cehov
-În Rusă?
-Da.
-Clar.
De data asta sunt convins. Funcţionează!
Autosugestia, concentrarea, meditaţia, influienţa gândului asupra materiei - există!
Istoria mea e ca.. am scapat de alergie! progres! mare!
Aveam alergie de la portocale şi tot felul de citrice, ciocolată, şi orice altceva care seamănă cu ciocolata la gust, miros sau pipă..
Primele acorduri mă fac să las tot ce făceam.
Nu mai contează nimic. E un folk care îţi aruncă maxilaru’ jos din prima dată.
Prevederile bazate pe experienţele mele trecute îmi spun
că urmatoarele săptămâni voi umbla bezmetic cu căştile în urechi ascultând-o,
căutand tabulaturi pentru ghitara, acorduri pentru pian, versuri.. Trebuie să o învăţ.
Totusi, vocea-mi interioara mă întreabă: da teza când o scrii? - Mâine!
M-au sunat ai mei să-mi amintească să trec pe la catedrală să iau apă sfinţită. Era seara.. Am mers la San Siti şi am cumpărat o Gură a Căinarului mică de culoare albastră. De obicei iau de aia verde, plată. Dar de data asta nu intenţionam să o beau. Albastră, pentru că aia verde seamănă cu culoarea băltoacelor din republica noastra mioritica :D Citeşte mai departe..
Loading ...
unimedia